SPECIAL | Diamantul pe care britanicii îl șlefuiesc cu atenție. O jucătoare de origine română a făcut senzație în 2018. Are o performanță de Cartea Recordurilor și, acum, este invitată să participe la Wimbledon, la doar 15 ani

  • Publicat:
  • Actualizat:

Emma Răducanu este unul dintre numele incluse de organizatorii de la Wimbledon pe lista cu primele wildcard-uri acordate pentru ediția 2018 a întrecerii de la All England Club. Numele – sută la sută românesc, pe linie paternă. Sânge asiatic pe linie maternă. Toronto – trecut în profil la secțiunea locul nașterii. Dar nici România, nici Canada nu se bucură însă de super-performanțele ei. O face Marea Britanie și Bromley Tennis Academy – un club care o promovează pe conturile de pe rețelele de socializare pe puștoaica-minune care promite să se facă remarcată în circuit în lunile și anii ce vor urma.

Emma Răducanu are 15 ani și, în 2018, se poate lăuda cu faptul că a adus primul trofeu tenisului britanic, performanță semnalată pe rețelele de socializare de către o voce autorizată – Chris Goldsmith. Pe site-ul LTA (Lawn Tennis Association – forul care guvernează tenisul britanic) ea este creditată cu un record mondial – cea mai tânără câștigătoare a unui turneu al juniorilor de categorie U18. La doar 13 ani, Emma Răducanu, sau Raducanu – așa cum este scris numele ei de către britanici – a câștigat, la Liverpool, turneul ITF U18 Nike Junior International. Desemnată cea mai bună junioară a lunii noiembrie în Marea Britanie, în 2015, Emma are o ascensiune impresionantă.

În 2018, Emma Răducanu a câștigat la junioare primele 21 de meciuri disputate. În plus, la jumătatea lunii mai, Emma a câștigat un prim titlu la nivel de senioare – ITF-ul de 15.000 de dolari de la Tiberias (Israel). Primită pe tabloul junioarelor de la Roland Garros, tânăra reprezentantă a orașului Kent a fost învinsă în turul doi – aceasta fiind până în prezent singura sa înfrângere la junioare pe 2018. Pe pagina de profil însă, jucătoarea anunță că suprafața sa favorită este hard-ul.

Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunțat, miercuri, lista preliminară cu wildcard-uri pentru ediția 2018. Britanicii au  împărțit deja 31 de invitații pe tablourile de simplu și dublu seniori, feminin și masculin. Emma Răducanu a fost invitată, la 15 ani, să ia startul în calificările tabloului senioarelor.

  • La Australian Open, o altă junioară de 15 ani, Marta Kostyuk, a scris la rândul ei istorie, trecând de calificări și avansând până în turul trei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
Băutura care şi-ar putea dubla preţul în restaurante şi baruri. Cât vor ajunge românii să plătească pentru un pahar
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Reguli obligatorii pentru cei cu CONT la BANCĂ. S-a stabilit exact ce trebuie să faci neapărat
Reguli obligatorii pentru cei cu CONT la BANCĂ. S-a stabilit exact ce trebuie să faci neapărat
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×